Văd la televizor proteste peste proteste. Toți vor schimbare, toți vor un viiitor mai bun pentru copiii lor, pentru țara lor, dar câți dintre noi facem ceva pentru acest lucru și nu mă refer la proteste.
Am văzut în week-end, protestul spontan la care erau și lasere. Mă întreb cât de spontane au fost laserele și mă întreb dacă cei care le-au procurat nu ar fi folosit banii să zicem pentru un O.N.G? Înțeleg pancartele, înțeleg frustrarea și revolta, dar de aici la a transforma ceva spontan în ceva comercial e lucru mare.
Îmi place să cred că în primul rând schimbarea vine o dată cu noi și din noi. Poate dacă am zâmbi mai mult, am ajuta fără să așteptăm să primim ceva în schimb, am fi mai puțin preocupați de viața altora și am trăi propria viața, atunci lucrurile s-ar schimba încet, încet. Poate sunt o idealistă, dar vorba cântecului You may say I am a dreamer, but I am not the only one. Viitorul nostru sunt copiii, și din păcate guvernul și statul în ultimii ani are cu totul alte preocupări, și uite așa ne mor copiii cu zilele. Tratamentele pentru bolile grave se găsesc greu, sau sunt foarte scumpe, ca să nu mai vorbim de operațiile care ating sume astronomice pentru părinții din România.
Am descoperit recent Campionatul de Bine susținut de Banca Comercială Română, unde oricine poate înregistra proiecte de bine. Indiferent că vrei să ajuți un spital, o școală în paragină sau alte cazuri sociale, poți înscrie proiectul tău pe Campionatul de Bine. Inscrierile s-au realizat și poți intra și tu pe site pentru a vedea lista de participanți. Cum poți ajuta și tu? Poți alege un caz sau mai multe, și poți dona orice sumă proiectului de bine.
,,Campionatul de Bine se desfășoară în perioada 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017, este o competiție pentru atragerea de donații adresată ONG-urilor din România, găzduită, organizată și implementată de Bursa Binelui.
Bursa Binelui este singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru o cauză. Toate donațiile sunt securizate 100%, și în acest fel donațiile și datele bancare vor fi în siguranță.”
M-a atras și pe mine proiectul Centrului de Excelenta pentru studiul si tratarea leucemiilor pentru că este un proiect prin care se încearcă îmbunătățirea condițiilor de tratament a bolii în România. Scopul proiectului de a sprijini activitatea medicilor, de a dezvolta tratamente eficiente pentru creșterea ratei de supraviețuire a bolnavilor. Banii donați ofera sprijin celor 20 de medici hematologi voluntari (18 romani din 6 spitale bucurestene si 2 francezi) Inițiativa este mai mult decât lăudabilă, căci sunt din ce în ce mai mulți copiii bolnavi de leucemie, ca să nu mai spunem de adulți. Viitorul este al copiilor dar fără ajutor din partea O.N.G-urilor și a oamenilor de bine, viitorul lor poate părea doar un vis frumos.
Puteți dona orice sumă cât de mică. În cazul în care proiectul susținut reuseste să fie in top 3 proiecte care adună cele mai multe donații individuale, se califica pentru cele 3 premii care consta în dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro.
Sunt multe proiecte frumoase din toate domeniile, de aceea puteți ajuta și voi. Vă invit să vedeți lista de proiecte
super, bravo
Felicitari pt sustinere! Desi nu sunt de acord cu privire la inceputul articolului tau si faptul ca ai subliniat ca e comercial totul, pt ca pana la urma si camoania aceasta initiata de BCR e tot in scop comercial pt ei, si argumente pot fi de ambele parti. Totusi, fiecare ajuta cum poate: unii cu lasere pe protestatarii din piata Victoriei pt a atrage atentia si a transmite un mesaj important catre cei care ne conduc si catre lume, si Bcr prin aceasta campanie prin care ajuta ONG urile sa fie aiutate, si asta e foarte important.
Bravo, in sfârșit se face o campanie cu adevărat in ajutorul celor mai nefericiți ca noi. Sinceră sa fiu sunt sătulă de acele persoane care se plimba pe strada si efectiv te agresează ca sa le donezi un leu pentru nu știu ce copil bolnav dintr-o poza, care de fapt nici nu exista.
Frumoasa initiativa si binevenita. Articolul tau este minunat dar nu imi place inceputul. Eu am fost in strada, nu in Bucuresti, si nimic nu era comercial. Schimbarea vine din noi, cum ai spus si tu dar asta este valabil pentru toata lumea inclusiv pentru cei care stau acasa si privesc.
Daca toata lumea si-ar fi dorit o schimbare in bine lucrurile mergeau altfel in sanatate dar si in alte domenii.
Felicitari celor care participa la acest Campionat !
Ce initiativa frumoasa, ma bucur ca ai scris despre aceasta campanie 🙂
Foarte frumoasa initiativa!
xoxo
http://www.sorananistor.com