Implantul dentar si albirea profesionala iti redau zambetul sanatos

Publicat pe De anca m.
Spread the love

Zâmbetul este cel mai frumos accesoriu pe care îl putem purta, fiind singurul lucru care nu se demodează. O atitudine pozitivă, și un zâmbet sincer, pot deschide multe uși și inimi.

Trebuie să avem grijă de noi, și să nu ignorăm problemele de sănătate care pot apărea. Problemele dentare sunt de cele mai multe ori ignorate, din varii motive: fie ne e frică de doctor, lipsa banilor sau pur și simplu mergem pe premiza că merge și așa.

Studiile arată că doar 26% dintre români vizitează dentistul cel puţin o dată pe an. Să nu mai menționăm faptul că foarte mulți oamenii care locuiesc în mediul rural nu au fost niciodată la dentist. Uneori ajungem mult prea târziu la dentist și inevitabil nu se mai poate repara dintele, și trebuie să îl scoatem.

Sunt și cazuri când și cu o igienă foarte bună, ajungem să facem carii și să ne pierdem dinții. Alimentația nesănătoasă, stresul, fumatul sau o moștenire genetică, sunt printre principalele cauze datorită cărora dinții noștri au de suferit. Cum putem să reconstruim dantura și să avem un zâmbet frumos? Soluția este un implant dentar .

Un implant dentar implică mai multe etape, prima fiind inserarea unei rădăcini artificale, a doua montarea șuruburilor de vindecare sau a gingivaformelor. și etapa finală realizarea coroanelor dentare.

Implantul dentar este o intervenție chirurgicală, prin care se inserează, pe arcada dentară, o rădăcină artificială, sub forma unei piese din titan.

Intervenția nu este dureroasă pentru că se realizează doar cu anestezie. Durerile după intervenția chirurgicală sunt asemenea unei extracții dentare sau chiar mai mici. Se recomandă ca înaintea intervenției cu 10 zile înainte să se realizeze un detartraj și să se folosească apă de gură zilnic pentru a asigura un mediu cât mai curat.

Dacă vă doriți un zâmbet frumos și sănătos, la clinica Dr. Aristide din București, veți primi toate informațiile și suportul necesar pentru orice problemă dentară.

implant dentar

Inserția implantului dentar costă 1700 RON, iar acest lucru include operația propriu-zisă și următoarele piese: implantul dentar propriu-zis, șurubul de vindecare și bontul protetic.

La prima vedere poate părea costisitor, dar implantul dentar este cea mai durabilă variantă atunci când ne pierdem dinții, în plus la realizarea bonturilor implantare și a coroanelor dentare se folosește tehnică de ultimă generație.

Dacă aveți o dantură bună, dar vă nemulțumește culoarea acestora, și vreți dinți mai albi, albirea dintilor nu mai este doar un moft, ci o necesitate. Într-o epocă în care se pune accept și pe felul în care arătăm, un procedeu de albire a dinților poate fi soluția la dorințele noastre.

Procedeul de albire se poate realiza prin:

– albire dentara cu gel profesional aplicat cu gutieră

– procedeul de albire dentara cu pudră de bicarbonat.

Albirea dinților se realizează gradual, și doar o vizită la medicul stomatolog va stabili durata ședințelor sau dacă puteți face acest procedeu. Există situații când albirea profesională a dinților este strict interzisă, dar acest lucru doar medicul vă poate spune.

Pentru mai multe informații despre clinica Dr. Aristide:

Programări: +40722463368

Adresa: Bucuresti, Bulevardul Alexandru Obregia nr. 3, bl M2, sc A, ap. 5, parter.I

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

6 comentarii la „Implantul dentar si albirea profesionala iti redau zambetul sanatos

  1. O albire a dintilor suna tentant 🙂 Interesant articolul si util 🙂 multe persoane nu stiu care sunt costurile unui implant dentar 🙂

  2. Daca nu mi-ar fi frica sa merg la dentist și eu m-aș duce sa îmi fac o albire ? dar mie foarte frica de dentist ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *