Salutare draga mea! Acum o săptămână am primit un colet tare parfumat de la Yves Rocher cu noile colecții ediție limitată de Crăciun.
Nu știu cu ce să încep prima dată, sunt multe produse. Am primit produse din ambele game de Crăciun: Vanilie Albă și Fructe de Poveste.
Dacă ar fi să aleg preferata mea, ar fi cea Vanilie Albă, doar pentru că sunt fană a aromelor dulci, însă ambele miros senzațional.
Balsamul nutritiv Vanilie Albă nu știi dacă să-l mănânci sau nu, căci miroase senzațional a vanilie. Este un balsam cremos, care hrănește și protejează buzele de frigul de afară. Conține unt de karite și ulei de migdală dulce, ingrediente bogate în vitamina E, esențială pentru hrănire. Pe lângă protecție și hidratare oferă și un parfum dulce, parfumat de vanilie albă.
Pret recomandat 14.90lei
Balsam pentru corp Vanilie Albă
Bogat în unt de Karite, balsamul are consistența unei creme, intră ușor în piele, lăsând-o foarte catifelată și desigur parfumată. Îmi place că intră ușor în piele, nu îmi plac loțiunile care lasă pielea uleioasă. Preț recomandat 45.90lei
Cremă pentru mâini Vanilie Albă
Mâinile noastre au de suferit în anotimpul rece, de aceea crema pentru maini cu vanilie albă e perfectă. Bogată în unt de karite bio și ulei din nucă de macadamia, mâinile se vor simți răsfățate, hidratate și desigur parfumate. Are o textură fină, iar aroma de vanilie se păstrează mult timp pe mâini. Intră foarte repede în piele, lăsându-le foarte catifelate. Preț recomandat 14.90lei
Lapte parfumat pentru corp Vanilie Albă
Laptele este un adevărat răsfăț pentru piele, în timp ce hidratează, lasă pe piele o aromă dulce, discretă de vanilie. Intră foarte repede în piele are o textură fluidă. Conține unt de karite bio și migdală dulce. Preț recomandat 18.90lei
Săpun-gel pentru mâini Vanilie Albă
Un săpun-gel tare parfumat, miroase clar a Crăciun, e o adevărată plăcere să îl folosești. Nu usucă mâinile, din contră simți o senzație de hidratare. Conține apă de albăstrele bio.
Formulă testată sub control dermatologic. Preț recomandat 14.90lei
Se apropie sărbătorile de Iarnă, și dacă nu știti ce cadouri să luați pentru cei dragi, Yves Rocher vă așteaptă cu produse în ediție limitată de Crăciun, dar și alte produse calitative.
Cate bunatati! Cremele cred ca sunt delicioase. <3
m-a suprins placut gama, in mod normal nu sunt fan vanilie dar Yves Rocher m-aconvins ca merita incercat