Salutare, draga mea! Acum vreo lună îmi doream o schimbare la părul meu. Doream să îl fac mov, doar că mi-a fost teamă să încerc o vopsea permanentă, de aceea am încercat ceva mai non-invaziv pentru părul meu. Sunt o iubitoare a culorilor, de aceea cred că trăim într-o epocă în care nu ar mai trebui să considerăm o culoare stridentă la păr oarecum ciudată.
M-am făcut cam de două ori cu vopseaua Loncolor Trendy Colors Violet Glam, dar mai degrabă a ieșit un roz-movuliu. Mi-a plăcut rezultatul, dar mi-aș fi dorit totuși să iasă mov așa cum arată pe plic. Nu e bai, căci oricum rezultatul a fost chiar foarte potrivit pentru gustul meu. Nu m-am decolorat, am aplicat vopseaua direct pe părul meu blond. Oricum e destul de greu să îți iasă culoarea fix ca în poză, căci depinde foarte mult de păr, de tratamentele folosite, de vopseaua anterioară și tot așa.
La părul meu am folosit prima dată când m-am vopsit un plic, a doua oară două plicuri, dar chiar și 2 plicuri nu au fost suficiente pentru lungimea părului meu. Nu am vrut să îl aplic pe tot părul oricum, dar cred că trebuie cam 4 plicuri pentru un păr lungime medie. Nu mă întrebați cum l-am aplicat, căci l-am aplicat cumva ,,alandala,, nu am avut răbdare să îl șuvițez ca la carte, mie mi-a plăcut rezultatul.
Pe plic scrie că vopseaua se aplică pe părul curat, umed. Eu am aplicat vopseaua pe părul curat și uscat, căci în acest fel am putut să îmi dau seama câtă vopsea să pun, și să controlez rezultatul. Se lasă să acționeze cam 30 de minute. Se clătește cu apă mai degrabă călduță, fără șampon, căci șamponul va îndepărta vopseaua.
Rezultatul e foarte frumos, mie îmi place e ceva ieșit din comun, care te mai scoate din monotonie și apatie. Te saturi la propriu de vopseaua ta pe care o aplici ani de zile, și îți dorești altceva. Vopseaua semipermanentă Trendy Colors e ideală atunci când simți nevoia unei schimbări fără să afectați firul de păr.
Ca o remarcă, aș putea să spun că vopseaua este foarte blândă cu părul, eu chiar am simțit că îl hidratează, căci părul era foarte mătăsos după aplicare. Nu usucă părul, și nici nu îl încarcă, pe lângă partea colorantă, are și un mic rol de tratament, deoarece conține ulei de Limnanthes Alba.
Partea mai puțin bună, e faptul că deși pe plic scrie că rezistă până la 4-6 spălări, după prima spălare vopseaua se cam duce și rămâne o umbră de culoare. După următoarele spălări, se văd nuaunțe foarte discrete de roz. Nu știu dacă e vorba de textura părului meu, aștept să îmi spuneți voi, dacă la voi rezistă mai mult culoarea. Chiar și așa, eu o s-o recumpăr pentru că îmi place să fac schimbări, iar nuanța care mi-a ieșit pe mine mă încântă și mă caracterizează.
Prețul este undeva la 10 lei, eu am cumpărat-o din Cora, am văzut că se găsește în multe supermarketuri.
-imediat dupa vopsire-
-dupa prima spălare pare un roz-
VOI AȚI ÎNCERCAT VOPSEAUA TRENDY COLORS?
Ce faaaain! Candva, mi-am vospit si eu parul in diverse culor cu… vopsea de oua (si de haine – tinea mai mult, dar daca ploua se curata!) :)) Cred ca voi incerca si eu aceasta vopsea – nu-s sigura, dar ma bate gandul! 🙂 Mai ales ‘ca zici ca iese dupa cateva spalari. 🙂
Zile senine iti doresc!