Speram să nu scriu acest articol sau tonul să fie altul. Acum o lună și ceva, eram în căutarea unei pisici. Am găsit-o într-un anunț pe un site, și nu știam la ce să mă aștept.
Am avut emoții căci înainte am avut altă pisicuță și din păcate a devenit foarte agresivă cu cel mic, ba chiar și cu mine și a trebuit să o ducem la țară. Într-un fel îi e mai bine așa, are libertate, mult aer curat și spațiu. Și iată că un ghemotoc alb cu ochi albaștrii a ajuns la noi. După un drum de peste 3 ore, mă așteptam să se ascundă, să fugă de Alex, din contră ne căuta în permanență prezența. Ne gândisem deja la nume, iar după ce am văzut-o clar Luna i se potrivea perfect.
Luna s-a dovedit peste așteptările mele: blândă cu copilul, iubitoare, foarte sociabilă, jucăușă.. Ne-am îndrăgostit iremediabil. Totul a fost bine, până când am ajuns cu ea la țară. Nu am apucat să o vaccinez, am plecat cumva în grabă, și a rămas să facem vaccinul după întoarcere. La țară, după câteva zile, Luna a început să se simtă rău. Mi-am scurtat mini vacanța și am fugit cu ea la oraș. După 2 medici veterinari schimbați, starea ei era pe zi ce trecea mai rea. Vomita, nu mânca, avea febră. Am tot căutat pe net un alt medic, și după vreo 10 zile, am ajuns la alt medic, care ne-a dat o veste cumplită Luna suferea de o boală care în majoritatea cazurilor e mortală. Și totuși, medicul a zis că va face tot posibilul să o facă bine. După 7 zile am văzut chiar și o îmbunătățire, și medicul ne-a dat o veste bună, că Luna se vindecă, din păcate peste câteva zile au început problemele la plămâni. Alte 7 zile de antibiotic, nicio îmbunătățire. Luna nu mânca nimic, i se făceau perfuzii zilnic, respira foarte greu, nu putea dormi. Duminică de ziua mea, după tratament ni s-a spus că temperatura iar i-a scăzut ceea ce nu e bine, căci sub 35 de grade, pisicile intră în comă. Ajunse acasă, am crezut că moare, Luna stătea jos, și mieuna parcă a durere, respirând foarte greu. Următoarea zi după ce i-am luat temperatura și am văzut că e si mai scăzută decât cu o zi în urmă,am luat cea mai grea decizie, am zis că e timpul să nu îi mai prelungesc chinul, perfuziile i-ar fi prelungit chinul și rezultatul ar fi fost același.
Am tot sperat până în ultima clipă că Dumnezeu va face o minune, că va trăi, dar alte 4 zile de chin, Luna a murit…A murit după mai mult de o lună de chin, o lună în care s-a luptat feroce pentru viața ei. A fost o adevărată luptătoare..Nu știu de ce Dumnezeu a trimis-o în viața mea și nu m-a lăsat să mă bucur de ea, și mai ales de ce a avut o viață atât de chinuită, chiar nu știu. Din septembrie încolo eu nu am mai fost om, am suferit cot la cot cu ea, pentru mine ea nu a fost doar un animal, a fost ca un copil. Știu, pisici sunt pe toate drumurile, dar când te atașezi de ele, ele devin ca oamenii. Luna a fost un animal deosebit, nu știu de ce Dumnezeu nu mi-a lăsat-o mai mult, am fi făcut o echipă foarte bună. Acesta a fost motivul pentru care mi-am abandonat blogul, nu am reușit deloc să găsesc în mine resurse pentru a scrie.
În ultimele ei zile de viață, mă rugam ca Dumnezeu să o ia mai repede..să nu se mai chinuie..a avut însă mult prea multă viață în ea, și a luptat până la final. Chiar și în ultimele ei ore, ea încerca să se miște, ba chiar cu 2 zile înainte deși de abea mai respira..a început să toarcă în brațele mele. M-a afectat foarte mult să îi văd chinul, durerea…să văd cum dintr-o frumusețe albă și pufoasă, a ajuns doar piele și os.
Nu pot să descriu durerea din sufletul meu, cu siguranță doar iubitorii de animale vor înțelege acest lucru, golul pe care acest animăluț de 3 luni l-a lăsat în inima mea. Nici nu vreau să mă gândesc la oamenii care au rude în suferință, la ce durere se ascunde și în sufletul lor.
Mi se pare că Luna nu a murit, că acum trebuie să iasă de sub canapea, unde a dormit ore bune, sau să sară în pat, căutându-ne.
Luna, ai fost o prietenă grozavă, un animal deosebit, îți simt enorm lipsa. Odihnește-te în pace, acolo în raiul animalelor, căci sunt sigură că există un loc și pentru ele, animalele sunt mult mai sincere și bune decât mulți dintre oameni.
Odihnește-te în pace, pufoșenie mică! O să îți trag o smotoceală grozavă, când voi ajunge și eu acolo sus printre stele pentru că m-ai părăsit mult prea devreme!
Îmi pare nespus de rău pentru Luna, mi-au dat lacrimile când am citit articolul pentru că știu ce înseamnă să pierzi un suflet drag. Acum câțiva ani am avut și eu o pisicuță, de care m-am atașat enorm de mult, a fost mai mult decât un animal de companie, mi-a fost la bine și la rău alături de mine. Din păcate, a murit mult prea devreme și chiar dacă au trecut ceva ani de când ea nu mai este, îmi este foarte dor de ea, de micul meu prieten blănos.
Micuta Luna… Ghemotoc dragalas si jucaus…
Imi pare tare rau pentru suferinta ei – trecuta acum – si pentru durerea ta.
Stiu atat de bine cum e! Egoista din mine ma indeamna sa nu ma gandesc, dar ma gandesc… Ochii lor candizi, care ne privesc, parca luandu-si ramas bun, parca rugandu-ne sa facem ceva, sa fie ca inainte… Speranta pe care o purtam in suflet: acum se vindeca si zburda! Ai facut tot ce ai putut – si Luna stie asta.
Si apoi acel dor al nostru, acea asteptare ca „acum apare”! 🙂
Sa se odihneasca in pace, pufosenia mica.
Senin in suflet iti doresc, Ella!
Sarmana, nimeni nu merita sa sufere ass nici macar animalele….?