
Bună, draga mea! Azi vă prezint ultima carte pe care am citit-o La cinci pași de tine de Rachel Lippincott, Mikki Daughtry, Tobias Iaconis.
Subiectul este similar cu povestea lui John Green ,,Sub aceeași stea”: o poveste de dragoste emoționantă dintre două persoane cu probleme grave de sănătate.

Stella Grant are fibroză chistică și puține șanse să supraviețuiască, singura salvare fiind un transplant de plâmâni. Stella și-a petrecut întreaga viață în spitale, iar pentru a putea face față situației, își planifică viața pas cu pas.
Când îl întâlnește pe Will Newman, bolnav și el de fibroză chistică, viața ei este dată peste cap. Spre deosebire de Stella, Will e rebel, nu își ia tratamentele, iar de îndată ce va face 18 ani, vrea să călătorească în lume. Cei doi nu au voie să se apropie unul de celălalt, trebuie mereu să stea la 6 pași distanță, de teama infecțiilor pulmonare. Will are o bacterie rezistență la antibiotice, care l-a scos de pe lista transplantelor, de aceea Stella trebuie să stea cât mai departe de el. Atracția dintre ei este mult mai mare decât frica de moarte, și ei stabilesc o distanță mai mică între ei, de 5 pași.
Stella își propune să trăiască, doar pentru că moartea ei i-ar zdrobi pe părinții ei, care deja au pierdut-o pe sora ei, Abby. Will în schimb este sătul de tratamente, și își dă seama că nu așa își dorește să își petreacă ultimii ani de viață.
Will și Stella își petrec timpul împreună, învățând unul de celălalt lucruri esențiale despre viață, dar în același timp descoperindu-se unul pe celălalt.Inevitabil, cei doi se îndrăgostesc.
Când Stella primește vestea că va primi plămâni noi, ea este pusă în situația de a accepta plămânii noi, dar a-l pierde definitiv pe Will, sau de a-i refuza și a avea o șansă cu Will.

Povestea este emoționantă și un real exemplu pentru cei care o citesc. Problemele noastre poate par mărunte în ciuda celor care se confruntă cu reale probleme de sănătate. Cartea are valențe motivaționale și ne ajută să vedem dincolo de problemele mărunte ale vieții, și ne învață să mergem înainte indiferent de cât de greu paote părea totul.
Vă invit să descoperiți finalul cărții, care este emoționant și surprinzător.
Cartea o găsiți pe Libris, site-ul meu preferat în materie de cărți.
P.S Există și o ecranizare a cărții, de abea aștept să o văd.

Wow. În primul rând, mor după pozele pe care le-ai realizat. Pur și simplu, superbe!! ? mai apoi,vreau să-ți mulțumesc pentru recenzie și pentru că ai ales să împărtășești gândurile tale și cu noi.
Cred că mi-ar plăcea aceasta carte pentru că e un subiect aparte.
Ecranizarea este fantastica, iar actorii au fost foarte buni. Deoarece aceasta carte a pornit de la scenariul de film, sunt sigura ca este aproape identica. Si filmul „Sub aceeasi stea” a fost la fel de bun. Recomand si Midnight sun( filmul, cartea nu a fost la fel de buna, unul din putinele cazuri) sau me before you.
O carte foarte interesanta,mulțumim pentru recenzie.
Cred ca este o carte foarte emotionala. Mi-ar place sa o citesc. M-ai facut curioasa cu sfarsitul.
Dupa cate ne.ai spus aici pare o carte interesanta si care ne pune pe multi dintre noi sa avem grija de noi si de cei din jurul nostru!
Imi place povestea cartii si cred ca subiectul chiar m-ar captiva.
Mi-ar plăcea să citesc cartea ”La 5 pași de tine” pentru ”povestea” ei. Mi-am notat, o voi căuta.
Mulțumesc pentru recomandare!
Este una dintre cartile mele preferate din ultima perioada! Mi-a placut mult si filmul. ???
Imi atrasese si mie atentia aceasta carte. Pare foarte faina, din ce ne povestesti.
Ce interesanta pare aceasta carte! Mi-ar placea sa vad si filmul
Pare a fi o carte cu trairi si emotii deosebite! Multumim pentru prezentare!
O recenzie frumoasa, intensa si emotionanta, ai transmis foarte bine ce ai simtit citind cartea asta. Cred ca mi-ar placea cartea, multumesc de recomandare!
O carte emotionanata, dar care cred ca ar fi pe placul meu