Spread the love

Peste tot, se simte miros de sărbătoare, pe ProTV derulează a nu știu câta oară ,,Singur acasă”, e clar vine Crăciunul.

Iubesc Crăciunul, dar nu îmi place cum pe unii oameni, chipurile, îi apucă brusc bunătatea fix de Sărbători. .

Dar de ce doar de Crăciun? Sau de Paște?

De ce nu am putea face asta zilnic? Sau aproape zilnic? Sau măcar atunci când putem? Stai, uitasem de ce… PENTRU CĂ în restul anului:

-ne claxonăm și înjurăm ca birjarii la semafor, dimineața în timp ce mergem către muncă.

-ne dăm brânci prin magazine, când apare vreo ofertă la tigăi prin magazine.

-săpăm groapa colegilor de muncă.

-suntem mai preocupați de capra vecinului decât de bârna din ochii noștri.

-ne dăm coate care să urce primul în autobuz. Doamne, ferește să dai locul tău unei bătrânici sau femei gravide!!!Doamne ferește să lași oamenii să iasă și apoi să urci tu !!!

-leșinăm așteptându-ne rândul la moaște.

Mda, cam astea îmi vin acum în minte, apoi brusc de sărbători, ne transformăm dintr-un Grinch într-o Zână Bună. Ne apucă dusul la biserică, postul, milostenia, faptele bune, lucruri de altfel bune, dar oare de ce doar de sărbători?

Să fim mai buni nu costă nimic și nu are o dată sau o perioadă limită pentru a face asta.

Să zâmbești unui om, nu te costă nimic.

Să oferi cuiva ceva din prea puținul/multul tău atunci când poți, e mare lucru.

Să oferi locul tău în autobuz nu te costă nimic, dar totuși e ceva.

Să saluți atunci când intri într-o încăpăre, să mulțumești vânzătoarei de la magazin sunt lucruri aparent minore, dar care pot face diferența.

Să fim OAMENI, cam aceasta e ideea. Mulți au cam uitat și s-au transformat în fețe posomorâte, acre și rele. Să fim oameni buni ori de câte ori putem, sau cel puțin dacă nu poți face bine, măcar nu face rău.

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

5 comentarii la „Să fim mai buni de sărbători?

  1. Din păcate exact așa se întâmplă și acuma când se apropie sărbătorile ne gândim că ar trebui să fim mai buni ,mai credincioși ,mai darnici și pe urmă uităm acest lucru .😘❤🤗

  2. Drept e: sa fim mai buni (sau buni!) 🙂 zi de zi, nu doar cu anumite ocazii. Si intreb – mai in gluma, mai in serios: de-ar fi buni zi de zi ce-ar mai face unii de sarbatori? 🙂
    Ups! Scriind intrebarea am dovedit ca sunt… rautacioasa. N-o sterg, pentru ca am gandit-o. 🙂 Nimeni nu-i perfect; nu?! 🙂
    Zile senine iti doresc, Ella!

  3. Trist si totusi adevarat!!!😭Mi.e foarte greu sa vad toate aceste adevaruri si oamenii se inseala singuri!Toti au o parere asa de buna despre ei,dar daca fiecare s.ar analiza si ar vedea ceea ce lasa in urma lui nu stiu daca ar mai fi asa mandri de,,faptele lor bune „.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *