Spread the love

Wow, nu îmi vine să cred că Evelyn face pe 14 decembrie 2 lunițe. A trecut atât de repede timpul, parcă mai ieri de abia venisem din spital cu ea. Evelyn deja a început să gângurească, scoate un sunet de genul Agu, au și ne zâmbește atunci când îi zâmbim. Îți vine să o mănânci, nu alta.

M-am gândit la un articol cu câteva sfaturi pentru mămicile de bebeluși în primele două luni de viață. Nu sunt atotștiutoare în ale bebelușelii, dar citind experiențele cuiva poate cumva îți vor fi de folos cândva.

Fiind la al doilea copil, mă simt mai relaxată oarecum, pentru că știu ce am de făcut. Desigur sunt momente și momente.

  1. ASCULTĂ-ȚI INSTINCTUL și COPILUL

Indiferent de câte cărți citești sau câte sfaturi primești, instinctul tău de mamă își va spune cuvântul. Chiar dacă e mic, bebelușul îți va transmite într-un fel sau altul ce vrea.

2. GĂSEȘTE UN MEDIC PEDIATRU BUN

E important să mergi la controale lunare pentru a te asigura că micuțul tău crește sănătos.

3. ȚINE-ȚI COPILUL CÂT POȚI DE MULT ÎN BRAȚE

NU EXISTĂ PREA MULT când vine vorba de afecțiune. Nu o spun eu, o spun psihologii, care menționează că un copil care beneficiază din plin de afecțiunea mamei, va crește un copil fericit, cu o stimă de sine ridicată și încrezător în forțele proprii. Așa că nu vă mai luați după vorba din bătrâni: Nu îl ține în brațe că se răsfață. Nu există așa ceva.

4. VORBEȘTE-I

Chiar dacă nu înțelege, îi face plăcere să te audă, de la tine va învăța să vorbească prin imitație. Poți deasemenea să îi cânți, să îi spui povești. Repet, e o plăcere pentru el să te audă vorbind, iar acest lucru va suda relația dintre voi.

5. SUNETELE ALBE-îl pot calma

Perioada colicilor este frustrantă pentru părinți, și vine la pachet cu nopți nedormite pentru întreaga familiei. Pe youtube găsiți multe filmulețe la o simplă căutare de White Sounds. O cu sâmburi de cireșe e utilă și ea. Se bagă la cuptorul cu microunde pentru a o încălzi, apoi se pune pe burtică.

6.SUZETA? YES OR NO?

Știu că nu e tocmai indicată, dar în cazul nostru o calmează pe Evelyn. Neapărat să luați una de calitate și schimbată periodic.

7. PUNE-L SĂ DOARMĂ PE BURTICĂ

E odihnitor să dormi pe burtă, iar cel mai mic se va odihni foarte bine. Trebuie supravegheat, desigur. Eu o pun des pe Evelyn să doarmă pe burtă, căci așa nu se trezește imediat. Bebelușii nu își coordonează foarte bine mișcările, și se sperie de mânuțele lor (reflexul Moro), stând pe burtă ei nu își mai pot mișca mânuțele, și vor dormi mai bine (Yei!!). Totodată, atunci când e treaz, bebe trebuie pus pe burtă pentru a-l determina astfel să ridice capul, nu exagerat, dar câte puțin în fiecare zi. În acest fel își va dezvolta mușchii gâtului.

8. MASAJUL ÎNAINTE DE BAIE-YES OR NO!

Da, pentru că e relaxant, îl va ajuta pe cel mic să doarmă mai bine, dar ajută si la circulația sângelui. Mișcările trebuie să fie blânde, și să înceapa de la picioare către cap. Masajul burticii în sensul acelor de ceasornic va ameliora durerile provocate de colici.

9. SCOATE-L PE CEL MIC AFARĂ

Din maternitate mi-au spus să o scot pe Evelyn după 2 săptămâni. Sincer, n-am respectat acest aspect, și stând la casă, am scos-o câte puțin în fiecare zi, atunci când vremea ne-a permis. Evită aglomerările și scoate-l pe cel mic în parc, undeva unde să nu ia contact cu multe persoane. Țineți minte, reportajele de la TV cu bebelușii din Islanda, care dorm afară iarnă? Cert este că e o tradiție la ei, dar și un mod de a le întări imunitatea. Desigur nu zic să facem și noi așa, ideea e că plimbatul în aer liber, chiar și iarna, nu îi va îmbolnăvi, din contră le va întări imunitatea. Cele mai practice pentru plimbări, sunt care se transformă pe măsură ce bebe crește în căruț sport.

10.NU ÎL ÎNFOFOLI

Tendința românilor este de a-i înfofoli, și de aceea mulți copii răcesc imediat ce ies afară. Nici pe Alex nu l-am înfofolit, așa că nici cu cea mică nu procedez așa.

În casă, Evelyn a mea stă fără căciulă, într-un body cu mânecă lungă și pantaloni cu botoșei și avem o temperatură constantă de 24 de grade. Merg pe premiza că dacă mie nu îmi e frig, nici ei nu îi va fi. Dacă îi va fi prea cald, un bebeluș nu va dormi cum trebuie. Nu i-am pus nici mănuși, am încercat la început, dar le dădea jos. Se mai zgârie ce-i drept uneori, dar încerc să îi tai unghiile des. Afară da, o îmbrac gros, de iarnă, pentru că ei nu prea își pot regla temperatura, dar în casă nu.

11. ÎNARMEAZĂ-TE CU RĂBDARE și MUUULTĂ CAFEA

Știu e una dintre cele mai grele perioade, dar și cele mai frumoase. Cere ajutorul soțului, al părinților, încearcă să dormi cât timp doarme cel mic. Curățenia, gătitul, mai pot aștepta, nu trebuie să te dai peste cap. Important e cel mic, căci această perioadă cu nopți nedormite, colici, va trece. Încearcă să te bucuri din plin, bea o cafea tare sau mai multe, trage aer în piept, numără până la 10, și gândește-te că TU EȘTI TOT UNIVERSUL CELUI MIC. TU EȘTI EROINA, ZÂNA CEA BUNĂ DIN POVESTEA LUI! TU POȚI FACE ORICE, de-asta ești MAMĂ!

AȘTEPT SFATURI ȘI DE LA VOI, gânduri, idei, despre această perioadă atât de frumoasă!

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

3 comentarii la „Primele 2 luni cu bebe acasă

  1. La primul copil mi-a fost mai frică ,mai ales la băiță pentru început ,dar la al doilea aveam ceva experiență și nu am mai avut probleme .Acuma este cea mai grea perioadă cu dormitul noaptea până ce mai crește puțin și se trezește mai rar,când o scăpa de colici ,de ieșitul dințișorilor ,dar încet trecem cu bine și răbdare peste toate ,numai ei să fie bine .Este o scumpete ! La cât mai multe lunițe ingeraș scump !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *