Am transformat NU-urile în DA-URI, am ignorat vocile care îmi spuneau adesea: NU ai să poți, NU SE POATE, NU ai să reușești! Am avut de atâtea ori aripile retezate, încât credeam că nu am să zbor nicicând.
Am crezut de atâtea ori în oameni pe care îi consideram prieteni și cu prima ocazie, mi-au întors spatele și m-au vândut. Am plâns de atâtea ori când nimeni nu mă vedea, certându-mă cu Dumnezeu, cu mine, cu toată lumea. Am cedat de atâtea ori depresiei cu unghiile ei lungi, viclene și am uitat să văd soarele. Am închis ochii, obosită, căutând în mine o ultimă resursă pentru a fi eu. Am uitat de atâtea ori să zâmbesc cu adevărat, afișând zâmbete de complezență. Am iubit oameni care nu au știut decât să se iubească pe sine. Mi-am pus sufletul pe tavă unor oameni care fără nicio urmă de regret l-au aruncat la gunoi. Am avut prietene, care de îndată ce îmi întorceam spatele, își luau masca de lup, mușcând bucăți din mine. Mi s-au închis multe uși, dar altele mi s-au deschis, poate pentru că Cel de Sus știe exact ce uși să îți deschidă.
Sinceritatea mi-a fost mereu considerată ,,a pain in the ass” așa cum spun englezii, dar mai bine un om care îți vorbește în față, decât pe la spate. M-am cules de atâtea ori de jos, încât credeam că nu am să mai pot face un pas. Dar nu regret nimic, toate lacrimile, NU-URILE, dezamăgirile, m-au făcut omul care sunt astăzi. Un om care nu a uitat să viseze și care a păstrat în suflet inocența, chiar dacă mulți oameni mi-au murdărit sufletul cu bună știință sau nu. Am devenit un om imperfect care a început să își iubească imperfecțiunile, care are zile în care cedează, dar zile în care își găsește calea. Am învățat să fiu tolerantă, să înțeleg că unii oameni devin răi fără voia lor, datorită situaților prin care trec, dar asta nu înseamnă că le pot da accesul în viața mea. Locul lor va fi mereu la spatele meu.
M-am refugiat în scris și în familia mea. Cuvintele mi-au devenit scut, armă, binecuvântare sau blestem.
Am învățat multe în ultimii ani, și cel mai important lucru este acela : Muncește pentru visurile tale, căci nimic nu vine de-a gata. Iubește-te așa cum ești pentru că singura persoana care îți va întinde o mâna de ajutor atunci când o să cedezi, te privește din oglindă. Dacă ai șanșa să găsești și un om care să te iubească așa imperfectă cum ești, atunci vor fi două persoane care îți vor fi alături la bine și la rău. Nimic nu este pentru totdeauna, granița dintre bine și rău e ușor de traversat, așa că investește în singurul om care te va ridica la bine și la rău. Nu știi cine e? Privește-te în oglindă!
Foarte adevărat tot ce ai scris ,așa se intâmplă in viață ,vin și zile cu soare mai târziu ,tot răul spre bine și invers ,important este că tu și familia ta sunteți bine ,ai o familie frumoasă ,te-ai realizat prin muncă după cum ai zis și tu ,că nimic nu cade din cer fară muncă .Frlicitări pentru tot !
M-am regasit de multe ori in cuvintele tale, insa am invatat sa nu-mi fie frica, sa indraznesc si sa fiu eu. Mi-au trebuit ani, dar a meritat din plin.
Foarte frumos ai exprimat aceasta lupta interna, acum poti rasufla linistita, ce a fost greu a trecut.
Foarte adevarat totul m-am regăsit mult in articol!