
Uneori ai nevoie de un reset. Tu cu tine. Tu cu întreaga lume. Ai nevoie de timp, de pauze. Ani de zile de repede înainte și simți că trebuie să îți tragi sufletul, să faci o listă cu lucrurile care te reprezintă, să mergi mai departe.
Îmi doream de ceva timp să revin la origini. Am început blogul doar ca un mic jurnal. Pe drum, m-am ancorat în diferite proiecte și m-am axat doar pe acelea. Trebuie să știi când să spui stop și să o iei de la capăt.
Sunt multe branduri care au crezut în mine de-a lungul timpului, și le mulțumesc din suflet. A fost o călătorie pe cinste, am descoperit branduri dragi, ale căror produse am ajuns să le îndrăgesc. În acest moment, simt că trebuie să mă axez pe altceva, că trebuie să merg pe alt drum. E greșit? E bine?
Nu știu, dar simțeam acut nevoia acestei schimbări. Încă nu știu cum o să fac acest lucru 100%. Încă am dubii, oamenii tind să judece orice spui, să interpreteze orice cuvânt, de aceea ani de zile m-am ferit de articole personale.
Țin să mulțumesc celor care m-au urmărit în toți acești ani. Nu știu exact dacă o să vă mai placă direcția blogului meu, dar vă mulțumesc că îmi sunteți aproape.

Eu te urmăresc oricum draga mea și tu stii cel mai bine cum este bine pentru tine,fiecare face ce vrea și cum crede că-i este mai bine lui,nu trebuie să ne luăm după nimeni ,cine are de urmărit te urmărește .Mult succes în tot ceea ce îți dorești pe viitor!🙏
Mult succes în tot ceea ce vrei sa faci mai departe.
Inteleg perfect sentimentul si te felicit din suflet pentru initiativa. Orice ai face, sa nu regreti, fiecare om are drumul lui.