Spread the love

-Ai luat 7, Ionele! 7! Costeluș a luat 10, tu de ce nu poți fi ca el, dacă el poate, tu de ce nu poți?

Astfel de discuții sunt la ordinea zilei în multe familii. Punem presiune pe copii încă de când sunt la grădiniță. Aleargă părinții să-i ducă la cursuri de engleză, dans, șah, informatică de unii copii nici nu mai au timp cu adevărat să copilărească. Ajung în clasa primară, și aici, iar părinții se dau peste cap, să facă pregătire la română, la matematică, la engleză, solicită doamnei învățătoare teme peste teme. Vă spun cu sinceritate, că uram ședințele lui Alex din clasele I-IV, de la școală, căci erau mămici care cereau teme în plus, specificând că erau prea puține teme.

Notele nu vor reflecta niciodată realitatea, fiecare copil are drumul său în viață, iar școala, din păcate nu este centrată pe elev sau pe ceea ce el poate să facă. În clasele I-VIII, se învață la grămadă lucruri total nefolositoare. Nu spun că școala nu este bună, spun doar că programa este încărcată, prost gândită, și neadaptată copiilor secolului XXI. Nu spun că profesorii sunt de vină, ci miniștrii care s-au perindat pe la șefia Ministerului Educației, și nu au venit cu nicio inovație. Un copil nu poate fi bun la toate. Rar sunt copiii care sunt buni la toate materiile și bravo lor.

Eu, personal am urât Matematica și tot ce ține de partea rațională, am învățat strict de nevoie și totul mecanic. Rămâi cu lucrurile de bază, și atât. În școala românească nu se pune accent pe inteligența copilului, care poate fi și ea de mai multe feluri, important este să facă ‘nspe materii, să aibă ‘nspe teme și tot așa. În liceu se mai schimbă lucrurile, și chiar și așa, nu am înțeles de ce având un profil uman, a trebuit să fac matematică, să tocesc formule chimice pe care azi nu le mai știu și nu îmi sunt de folos, și nu am aprofundat mai mult din engleză, română, psihologie?

Nu știu când se vor schimba lucrurile, dar poate vor citi și părinți acest articol. Nu mai puneți presiune pe copii la școală, uneori nu e copilul de vină că ia note mici, ci tot sistemul acesta defect, în care se cere doar cantitate, nu calitate. Nu mai comparați copiii și notele, fiecare copil se dezvoltă în ritmul propriu, așa cum o floare nu va crește la fel ca cea de lângă ea. Învățati copiii să fie buni unii cu ceilalți, să se respecte, mă îngrozesc ce urât se poartă copiii unii cu ceilalți, cât bulling există chiar din clasele primare.

Școala este importantă, dar notele nu ne definesc ca oameni. Copiii trebuie să învețe despre eșec și reușită, despre valori cu adevărat importante. O notă mică nu e un capăt de țară, și nici un examen ratat. Mai țineți minte, cazurile multor copiii care s-au sinucis atunci când au luat o notă mică la examen? Despre asta e vorba, despre sănătatea lor mintală care e atât de fragilă la această vârstă. AU NEVOIE CA noi, părinții să îi acceptăm așa cum sunt, și să îi asigurăm că vom fi acolo lângă ei, indiferent de orice. În ultimii ani au crescut cazurile de suicid, depresie în rândul copiilor. De ce? Vă las pe voi să vă gândiți la răspunsul de la această întrebare. Știu, așteptările noastre ca părinți sunt mari, dar cred că este mai important felul în care îl ajutăm pe copil să se dezvolte. Repet, fiecare copil are drumul său în viață. E important să plantăm în primul rând în el semințe bune, și el va crește, ușor, dar sigur, și va ajunge fix acolo unde va trebui să ajungă.

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

One thought on “Când punem presiune pe copii

  1. Percect adevarat in tot ceea ce ai scris si imi pare rau ca si eu mai imi certam copilul pentru notele mici,dar din cauza ca nu vroia sa invete,nu pentru ca invata si lua o nota mica.Acum am gasit un echilibru in a ma comporta mai frumos si a intelege si copilul mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *