Recenzie- 100 de scrisori până mâine-Ramona Lee Soo-Jun

Publicat pe De anca m.
Spread the love

 

Tiffany Kido avea tot ce își putea dori: bani, carieră,  prieteni. Aruncată în vârtejul unor scandaluri mediatice, celebra actriță pierde tot. Mai mult, se pierde pe sine, uitând cine este și de ce a venit pe acest pământ.

Romanul semnat de autoarea Ramona Lee Soo-Jun tratează subiecte sensibile cum ar fi sinuciderea, depresia, bullyingul într-o manieră originală, presărată cu umor, dar și cu momente tensionate.

100 de scrisori până mâine are câte puțin din toate, dragoste, dramă, și un strop de magie.

După câteva încercări eşuate de a-şi lua viaţa, Tiff Kido se declară nemuritoare. Mu-Ku intervine în povestea ei, oferindu-i o sută de zile, trei porunci şi unica şansă de a-şi îndeplini ultima dorinţă: aceea de a muri. Iar Tiff acceptă pactul.

Întâlnindu-l aparent în mod spontan pe Roy, Tiff începe să redescopere viaţa. Ascultând totuşi de pactul semnat, îşi pregăteşte cu tact ultimele zile de viaţă. Înainte de terminarea celor o sută de zile, un nou spirit intervine, dând peste cap regulile lui Mu-Ku, însă Roy dispare.

Eroina, Tiffany Kido este total atipică pentru majoritatea personajelor întâlnite de mine. De o originalitate aparte, Tiff este încăpățânată, sarcastică, ironică, dar mi-aș fi dorit să o văd mai determinată în a se apăra de cei care îi discreditează imaginea. Nu pot spune că am empatizat cu ea, este răsfățată, haotică și se dă bătută prea ușor,  însă am rezonat cu doza ei de ironie și sarcasm. Depresia face victime, și am apreciat abordarea acestui subiect dureros de către autoare.

După câteva tentative eșuate de a-și lua viața,  ajunge la Mu-Ku, Duhul Spiritelor, care îi oferă o alternativă. Dacă va îndeplini cele 3 porunci, după 100 de zile va putea să moară.

-Dacă tu nu îți iei viața în serios, nimeni altul nu o va face!

La insistențele unei prietene, și după îndelungi căutări, Tiff își găsește un psiholog  în preajma căruia se simte bine. Nu realizează încă, dar devine dependentă de Roy, iar pas cu pas, Tiff se deschide în fața lui și aflăm detalii din viața ei. Dinamica dintre cei doi este interesantă, iar relația lor o va face pe Tiff să regândească propria viață.

Când un fost coleg de platou o cere de soție și promite să îi restabilească imaginea, Tiff crede că a găsit modalitatea de a-și îndeplini cele 3 porunci.

,, El clipi derutat, fără a-și exprima probabil adevăratele sentimente din clipa de față, dar eu m-am simțit singură deja ca o trădătoare.”

Doar că în această poveste alambicată intervine un alt Duh, iar pentru asta, Tiff va trebui să scrie 100 de scrisori pentru a-l salva pe Roy.

Mu-Ku este un personaj simpatic, empatic, foarte ghiduș, care adoră să intervină în viețile oamenilor.

Cum se va termina povestea lui Tiff? Va reuși să îl salveze pe Roy sau pe ea însăși?

100 de scrisori până mâine este o poveste originală,  cu personaje inedite, presărată cu dialoguri inteligente, în care veți întâlni elemente de fantasy, iubire, dramă, autoarea reușind să creeze astfel un roman captivant. 

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *