Spread the love

O carte surprinzătoare din toate punctele de vedere, care te va ține în priză de la prima pâna la ultima pagină. Am citit și alte cărți scrise de Lee Soo-Jun, dar aceasta e diferită ca stil, ca abordare, și recunosc că intriga și acțiunea cărții m-au captat.

Acțiunea debutează în anul 215 d.h., în timpul Dinastiei Dragonilor, când generalul Lai Ji este chemat la curte, de către Împărat. Un blestem teribil a pus stăpânire pe prințesă,  iar pentru salvarea ei este nevoie ca prințesa să trăiască departe,  pentru ca dinastia să supraviețuiască.

,, Majestate, dacă prinţesa nu va fi imediat trimisă departe de acest imperiu, cu siguranţă blestemul se va lăsa asupra noastră a tuturor şi astfel, întreaga împărăţie va fi un spaţiu uitat de vremuri şi pierdut în timp. Totuşi, dacă prinţesa reuşeste să evadeze, există încă o şansă ca aceasta să supravieţuiască acestei vieţi.”

Veștile date de ghicitoare nu sunt deloc bune, de aceea împăratul îi încredințează generalului Lai Ji o misiune pe viață și pe moarte. Trebuie să escorteze prințesa FeI Yan în siguranță departe de acele meleaguri.

Ajutat de prietenul său generalul Ju, aceștia o vor însoți și apără pe prințesă. Pe drum li se alătură și o hoață de buzunare, Lu Lu. Lai Ji se simte atras de prințesă,  între cei doi existând o chimie. În timp ce Lai Ji este cel responsabil și cu capul pe umeri,  prietenul său Ju este exact contrariul, dar funcționează perfect împreună.

Ajungând la locul de întâlnire cu soldații care trebuiau să o preia pe prințesă Lai Ji  constată că ceva e în neregulă. Prințesa bea conținutul Poțiunii Timpurilor și se pierde în negură de timp.

Acțiunea revine în anul 2015, unde similitudinea personajelor ne duce cu gândul la cele din trecut.

Eddie și Leo sunt polițiști în Hong-Kong în anul 2015. Puși să ancheteze un caz, se trezesc în mijlocul unui război periculos al Triadelor. În anchetă,  vor fi ajutați de Fei, o tânără agentă specialistă în cazuri de spionaj. O hoață de buzunare Li Li le devine ajutor în rezolvarea cazului.

Mi-a plăcut ideea de lumi paralele și felul în care trecutul se întrepătrunde cu prezentul într-o manieră inedită.

,, Cele două lumi paralele încep a se suprapune în clipa în care Poţiunea Timpurilor prinde din nou viaţă. Agenţii descoperă posibilitatea unei reîncarnări, însă fără a da mare importanţă acestui lucru. Pe când Eddy riscă să dispară fără urme în lumea Triadelor, prinţesa îl reîntâlneşte pe tânărul general, care rătăcise timp de mii de ani în aşteptarea ei.”

Cum se va termina povestea prințesei, dar și a polițiștilor din prezent vă invit să descoperiți cartea, pe care o puteți găsi contactând autoarea pe site-ul ei.

Cartea e perfectă pentru cei care iubesc acțiunea și sunt fani ai lui Jackie Chan, autoarea fiind o mare admiratoare a acestuia.

Când citești cartea nu ai cum să nu îl vezi pe Eddie/ Lai Ji interpretat într-o ecranizare de Jackie Chan. Nu am mai citit genul acesta de carte, așa că pentru mine a fost o surpriză plăcută.

Acțiune, misticism,  o doză de fantasy, mult umor, suspans și dragoste sunt ingredientele cheie pentru un roman care te va cuceri de la primele pagini și veți dori mai mult. Ce bine că sunt 3 volume!

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *