Spread the love

Privind retrospectiv, anul 2021 nu a fost fix așa cum îmi doream, dar am învățat să culeg și lucrurile pozitive din toate avalanșa de lucruri mai puțin bune. E important să faci rai din ceea ce ai, și să mulțumești pentru acele lucruri bune din viața ta. Uneori pare că nimic nu îți iese, că totul merge rău, dar dacă tragi aer în piept, și te detașezi, vei vedea că lucrurile nu sunt atât de sumbre pe cât crezi.

Ce lucruri am învățat în 2021? Hai să vedem:

  1. Am învățat să am răbdare cu mine, cu cei din jurul meu. Capitolul răbdare nu a fost niciodată punctul meu forte, sunt genul care vreau totul acum, dar timpul sau maturitatea au mai îndulcit din elanul meu, și m-am mai temperat. Lucrurile se întâmplă fix la momentul potrivit, nu când vrei tu.
  2. E important să te ierți pe tine și greșelile trecutului– să lași toate cele temeri, frici și angoase și să mergi mai departe.
  3. Mi-am ascultat inima și m-am mutat într-un oraș nou, înfruntându-mi astfel temerile. A fost o alegerea grea, pe care nu o regret, schimbările sunt benefice.
  4. Tot ce contează ești tu și familia ta.
  5. Am descoperit noi oportunități, noi uși deschise spre care am pășit cu emoție și entuziasm.
  6. Am ieșit din zona mea de confort și am început să scriu povești la care nu m-aș fi gândit până acum.
  7. Liniștea sufletului tău e mult mai importantă decât avalanșa de voci negative din jurul tău. Am învățat și încă învăț să nu mai mai las afectată de oameni care aruncă cu negativism, vorbe urâte.
  8. Am greșit, am plâns, am râs, am fost eu. Să fii tu, într-o lume în care doar aparențele contează e important, așa că te sfătuiesc să nu mai privești în ograda nicicui, uneori fericirea altora e doar o iluzie.
  9. Nu poți mulțumi pe toată lumea, așa că nu te mai stresa inutil. Imperfecțiunile te fac fix așa cum ești…reală.
  10.  Oamenii te vor dezamăgi oricum, de aceea îndepărtează-te de cei cu care rezonezi. Înconjoră-te de oameni care nu te vor arunca la gunoi cu prima ocazie.
  11. Fii tu așa cum ești, fără să îți mai pese de cei din jurul tău. Trăiește în felul tău, cum îți place, fă ceea ce îți place și totul va fi bine. Iar dacă nu va fi bine, orice furtună va trece la un moment dat. Niciun rău nu durează o veșnicie, iar experiențele dure pot fii lecții de viață care ne vor maturiza.

Te invit să citești și ce a învățat Mili de la Literatura pe tocuri în 2021. Ea m-a inspirat să scriu acest articol.

 

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *