Viața nu e ca mersul pe bicicletă

Sunt încă naivă…și cred că oamenii se pot schimba, că oamenii în fond, au ceva bun în ei. Încă sunt visătoare, și cred într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai luminoasă.

Sunt încă hotărâtă și indecisă, ambițioasă și delăsătoare, liniștită și agitată, dar e ok.

Încă învăț să mă accept așa cum sunt, cu toată gama de emoții, de sentimente, de traume din trecut nevindecate, de greșeli, dezamăgiri, de vise și visuri. Vezi un om, dar nu vezi ce are în suflet, așa că fiți îngăduitori, niciodată, dar niciodată nu ai să știi ce dureri, ce nefericiri poartă ascunse-n inimă și le duce pe toate cu un zâmbet sau cum poate. Suntem atât de diferiți în toate modurile posibile și imposibile.

Încă lucrez la mine…uneori îmi place ce văd la mine, alteori nu. Uneori îmi place ce văd la alții, și de cele mai multe ori, nu. Dar, e ok, ar trebui să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem sau să trecem peste. Ar trebui să ne suportăm și totuși, nu ne mai suportă nici măcar pământul, nici măcar cerul.

Lucrurile bune se întâmplă oamenilor buni, dar, nu e așa tot timpul, pentru că viața are suișurile și coborâșurile sale. Acum ești bine, a doua zi, constați că nimic din ce credeai nu mai are stabilitate, echilibru.

Viața e ca mersul pe bicicletă, ar spune unii, trebuie mereu să pedalezi ca să îți menți echilibrul. Nu poți face asta la infinit. VIAȚA NU E CA MERSUL PE BICICLETĂ. Trebuie să iei pauze, să te reconectezi cu tine, să pui în valoare lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. Cel mai mare defect al meu, este că îmi pasă, pun suflet în tot ceea ce fac. Puțini oameni apreciază, pentru că unii sunt invidioși și pe aerul pe care îl respiri.

Știu că va fi mai bine. Trebuie să fie, dar omenirea s-a degradat, întâlnim puțini oameni în jurul nostru. Ce ar trebui să faci pentru a te separa de oamenii toxici? Să te prețuiești pe tine și pe cei dragi ție. Atât! Și să nu lași oamenii să te doboare. Să lupți!

Ce ai schimba la această lume dacă ai avea o putere magică?