Spread the love

Este ziua mea! Nici nu știu cum au trecut acești 34 de ani, au zburat ca prin magie. Sunt recunoscătoare pentru foarte multe lucruri, în special pentru familia mea, de aici îmi iau doza de energie și dragoste.

M-am gândit la un articol personal, în care să vă dezvălui anumite lucruri pe care poate nu le știați despre mine.

20 lucruri despre mine:

  1. Sunt educatoare, am terminat Liceul Pedagogic ,,Ștefan Odobleja,, respectiv Facultatea de Litere.
  2. Sunt severineancă, născută și crescută în orașul de la Dunăre, Drobeta-Turnu-Severin, dar din martie m-am mutat în Timișoara pentru a fi alături de soțul meu.
  3. Sunt divorțată, am un băiat minunat din prima căsătorie, pe Alex, care are 10 ani.
  4. Am tot spus că nu o să mă mai căsătoresc, și iată că după 7 ani de relație, m-am căsătorit anul acesta cu un om minunat, cel care mă sprijină necondiționat.
  5. Voi avea o fetiță, în luna octombrie voi naște.
  6. Am scris o carte, o găsiți aici.
  7. Îmi place să scriu poezii.
  8. Nu îmi place să mă trezesc de dimineață.
  9. Urăsc aglomerația, mă obosește.
  10. Nu îmi plac oamenii plini de ei, falși și invidioși.
  11. Sunt o persoană ambițioasă, tot ceea ce am realizat a fost prin propriile puteri.
  12. Iubesc pisicile.
  13. Visul meu e să am o casă, cu o curte frumoasă,, cu vreo 2 pisici și 2 câini.
  14. Îmi place foarte mult Coca-Cola, ador mâncărurile gătite de soțul meu.
  15. Pot trăi fără cafea, nu pot spune că îmi dă energie, o beau ca pe orice altă băutură.
  16. Florile mele preferate sunt: lalelele.
  17. Sunt o balanță veritabilă, mereu în căutarea echilibrului.
  18. Sunt o persoana directă, îmi place sinceritatea și nu îmi place să mă ascund în spatele cuvintelor.
  19. Visul meu e să scriu și să trăiesc doar din asta, dar în România, știu că e destul de greu să trăiești din meseria de scriitor.
  20. Îmi place să îmi stabilesc diferite obiective, planuri de atins, în acest fel, nu mă plictisesc.

Comentarii

comentarii

anca m.
fairytaleingeras@gmail.com

19 comentarii la „20 lucruri despre mine

  1. Bravo ,foarte frumos ! Ești o persoană minunată și îți doresc mult succes în tot ceea ce îți propui și-ți dorești să realizezi ! La mulți ani draga mea și numai bine să-ți dea bunul D-zeu !

  2. La mulți ani frumoși și liniștiți alături de cei dragi! ❤️
    A fost o reală încântare să aflu mai multe despre tine prin intermediul acestui articol.

  3. La multi ani! Eu nu pot decat sa ma bucur ca te descopar si mai mult fata de cum te stiam deja. Nu stiam ca esti divortata, dar ma bucur ca ti-ai gasit jumatatea

  4. La multi ani plini de sanatate, bucurii si impliniri! Trec cartea pe lista – felicitari pentru acesta realizare, precum si pentru toate realizarile frumoase!

  5. Multa sanatate si fericire in noul drum ales!
    Nici mie nu imi place aglomeratia, ma oboseste teribil!

  6. Cu întârziere, îți urez și eu la mulți ani cu multă sănătate și fericire la puterea a 4a.
    Rezonez și eu cu multe din lucrurile pe care le-ai scris, chiar nu știam că ai scris o carte, super fain, keep up the good work! 🙂

Dă-i un răspuns lui Adriana Ivan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *